Ce este?
Pachetul de extindere este evaluarea anuală prin care Comisia Europeană analizează progresele înregistrate de țările candidate în procesul de aderare la UE.
Pachetul de extindere arată cât de pregătită este Republica Moldova pentru aderarea la UE, ce progrese a înregistrat și ce reforme urmează.
Pachetul de extindere este evaluarea anuală prin care Comisia Europeană analizează progresele înregistrate de țările candidate în procesul de aderare la UE.
Acesta include raportul de țară, evaluarea progreselor și a nivelului de pregătire, precum și recomandările și prioritățile de reformă pentru perioada următoare.
Pachetul arată cât de pregătită este Republica Moldova pentru aderarea la UE, evidențiază progresele realizate și indică reformele care trebuie continuate.
În fiecare an, Comisia Europeană publică Pachetul de extindere, care evaluează progresele Republicii Moldova, nivelul său de pregătire pentru aderare și reformele care trebuie continuate.
Consultă mai jos rapoartele, fișele informative și principalele concluzii pentru fiecare an.
2025
Publicat la 4 noiembrie
Comisia Europeană a publicat, pe 4 noiembrie 2025, Pachetul de extindere, care evidențiază progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit raportului, țara noastră a înregistrat progrese pe fiecare capitol de negociere, iar nivelul general de pregătire pentru aderare a crescut considerabil. În prezent, niciun capitol nu se mai află în fază incipientă, iar 14 capitole au fost evaluate cu un nivel bun de progres.
2024
Publicat la 30 octombrie
Pachetul de extindere 2024, publicat de Comisia Europeană la 30 octombrie, evidențiază progresele înregistrate de Republica Moldova în perioada 15 iunie 2023 – 1 septembrie 2024. Potrivit raportului, țara a înregistrat progrese în 31 din cele 33 de capitole de negociere, fără niciun regres. De asemenea, au fost constatate îmbunătățiri în pregătirea pentru implementarea acquis-ului european în domenii precum energia, mediul, educația, politica regională și uniunea vamală.
2023
Publicat la 8 noiembrie
Pachetul de extindere 2023 marchează un moment important în parcursul european al Republicii Moldova. Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare și, pentru prima dată, a inclus Republica Moldova în evaluarea anuală a gradului de pregătire pentru aderarea la UE. Raportul prezintă progresele înregistrate în implementarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene și măsurile necesare pentru îndeplinirea criteriilor politice, economice și a celor 33 de capitole ale UE.